luni, 31 octombrie 2011
Sentimente neatinse
19 , Octombrie , 2011
Lipsa ta ma inconjoara sub cerul plin de nori,
Gandul la tine imi aduce cu lacrimi impodobite flori, Cu pasi de fum speranta iti mai cauta privirea,
Tarand amurguri si umbre simtindu-ti iubirea.
In patul meu nu mai e loc pentru atatea vise,
Inca mai ascund sub perna sentimente neatinse,
Cu amintiri continui sa ma invelesc,
Imi aduce doar doruri iar eu incerc sa ma-ncalzesc.
Esti cea mai mare bucurie in euforicul act de-a fi,
Te aud si te vad in toate, oriunde as privi…
Eu voi ramane pururi plecata nicaieri,
O sa-ti ofer iubiri si doruri in schimb primind taceri.Sopteste-mi numele cum n-a fost soptit de nici o gura,
Citeste-ma ca pe-o legenda cu noi ascunsa-ntr-o sculptura.
Doar cuvantul e pamantesc, reda ce mi-a fost dat din cer,
Cine mi-a dat ceea ce simt va ramane pe veci in mister
Tu ... vesnicul rod al fericirii mele ...
Celebrul din tine
12 , Octombrie , 2011
Pasii mei se apropie de camera lui ducandu-i micul dejun la pat ... fereastra era larggg deschisa iar corii fluturau remarcabil ... pe pervaz o ceasca de cafea si o farama de tigara care fumu-i dansa in raza vizibila impreuna cu praful.Pianul l-a mutat pe cealalta parte a camerei ... nu stiu cand ... poate peste noapte.Sub pat,carti...carti,haine si un cort impachetat.Planseta-i si caseta de culori si pensula si suportul cade ... cade iar cand o ridic ma zaresc ... m-a pictat iar acoarela e inca neteda.Vrea sa ma impresioneze cu talentele lui si inca viseaza ca v-a deveni celebru.
Se face zarit cu-o fire enigmatica de sus de la mansarda.Nu cauta fire electrice sa se suspende ci cauta treptele sa coboare ... jos il asteapta hrana ... tace,tace ofensiv si o priveste ... se apropie de mine si-mi sopteste :`` Portocale,baton cu proteine si o cana de lapte cu miere de albine ... un mic dejun de campion .``
Pasii mei se apropie de camera lui ducandu-i micul dejun la pat ... fereastra era larggg deschisa iar corii fluturau remarcabil ... pe pervaz o ceasca de cafea si o farama de tigara care fumu-i dansa in raza vizibila impreuna cu praful.Pianul l-a mutat pe cealalta parte a camerei ... nu stiu cand ... poate peste noapte.Sub pat,carti...carti,haine si un cort impachetat.Planseta-i si caseta de culori si pensula si suportul cade ... cade iar cand o ridic ma zaresc ... m-a pictat iar acoarela e inca neteda.Vrea sa ma impresioneze cu talentele lui si inca viseaza ca v-a deveni celebru.
Se face zarit cu-o fire enigmatica de sus de la mansarda.Nu cauta fire electrice sa se suspende ci cauta treptele sa coboare ... jos il asteapta hrana ... tace,tace ofensiv si o priveste ... se apropie de mine si-mi sopteste :
Traim si maine dar hai ... sa traim acum !
1,Octombrie,2011
Ma uitam la posturile de acum mult timp si parca mi-a scazut iQ-ul si dopamina si m-i se criogenizeaza creierul si am atat de multa nevoie, si atat de multe ganduri dar nimic care sa ma ajute sa le exprim. Asa ca prefer sa tac. Asta nu pentru ca nu as avea nimic de spus, ci doar pentru ca am atat de multe incat ma panichez si clachez, negand TOTUL. Asa ca haide, profita de mine si acuza-ma ca nu imi pasa. Dar tu nu stii ca mintea imi vorbeste, in fiecare noapte cand inchid ochii, vorbeste, atat de mult, ca mi se pare intrigant uneori sa ii aud vocea linistitoare care iar nu ma lasa sa dorm si-mi spun din nou, ``e prea devreme sa fie prea tarziu`` dar... de fapt, e doar realitatea. Caci acum fierb si nu ma simt deloc bine, din cauza ei.
Si sincer, realitatea asta niciodata nu prea mi-a placut! Pana acum am tot incercat sa fug de ea mancand pamantul, si m-am ascuns in tot felul de lucruri pana m-am pierdut de tot, plangandu-mi de mila printre cearceafuri. Dar crede-ma, c-am obosit si am ramas asa, intre doua lumi, cand tot ce vreau e sa raman undeva si sa ma simt ca acasa. Sunt prea perfectionista ca sa fiu aici, am nevoie de atat de multa motivatie si substanta sa dispar din locul asta ai vazand lucrurile asa nu stiu daca v-a mai fi la fel vreodata. Nu pot spune ca am incetat o clipa sa lupt, doar ca am obosit , iar acum nu mai pot decat sa ma afund si sa astept sa se intample ceva. Perceptia mea asupra timpului si a realitatii e TOTAL distorsionata si moare incet, universul ma joaca pe degete ca un banut in masina de spalat. Suntem toti, singuri in spatiu si timp, dar eu insist, exist fara sa traiesc sau traiesc fara sa exist.
Pe cat de mult mi-a placut, cand m-am speriat de viata mea m-am panicat ingrozitor si am incercat sa fac timpul sa treaca mai repede. Am reusit, dar acum nu il mai pot opri. Ma asteptam ca el sa le rezolve pe toate, dar doar le-a estompat si le-a lasat acolo. Dar nu mai pot sa ma intorc. Poate nu vreau, poate nu trebuie ... Pamantul meu nu mai exista ... astea sunt lucruri ce se intampla o data in viata, mult prea repede. Apoi te lasa singur sa mergi mai departe. Si trebuie sa te bucuri ca s-au intamplat si ca ai supravietuit, nu sa le lasi sa te marcheze. Dar eu am fost atat de lacoma ca am stricat maneta din masina timpului si acum ma invart pe strazi gaurite lovindu-ma de fiecare colt al unei gauri negre. Pana cand creierul meu nu mai poate sa conceapa amintiri, doar flashuri incetosate de pe strazi intortocheate, zile ploioase, ascunsi pe terase, frunze fosnind, sine trosnind, paturi in geam, cate un gram ... stim toti cum era, cand nu ne saturam.
Nu poti uita trecutul, traieste cu el.
Acum ca am cazut hai sa ramanem intinsi pe iarba si sa ne pierdem in cerul instelat, hai sa construim din nou Pamantul , cu mainile goale, cu vise si soare.
Acum eu am nevoie doar de iubire si-o saltea, si tot timpul din lume, sa ma satur de ea!!!
Ma uitam la posturile de acum mult timp si parca mi-a scazut iQ-ul si dopamina si m-i se criogenizeaza creierul si am atat de multa nevoie, si atat de multe ganduri dar nimic care sa ma ajute sa le exprim. Asa ca prefer sa tac. Asta nu pentru ca nu as avea nimic de spus, ci doar pentru ca am atat de multe incat ma panichez si clachez, negand TOTUL. Asa ca haide, profita de mine si acuza-ma ca nu imi pasa. Dar tu nu stii ca mintea imi vorbeste, in fiecare noapte cand inchid ochii, vorbeste, atat de mult, ca mi se pare intrigant uneori sa ii aud vocea linistitoare care iar nu ma lasa sa dorm si-mi spun din nou, ``e prea devreme sa fie prea tarziu`` dar... de fapt, e doar realitatea. Caci acum fierb si nu ma simt deloc bine, din cauza ei.
Si sincer, realitatea asta niciodata nu prea mi-a placut! Pana acum am tot incercat sa fug de ea mancand pamantul, si m-am ascuns in tot felul de lucruri pana m-am pierdut de tot, plangandu-mi de mila printre cearceafuri. Dar crede-ma, c-am obosit si am ramas asa, intre doua lumi, cand tot ce vreau e sa raman undeva si sa ma simt ca acasa. Sunt prea perfectionista ca sa fiu aici, am nevoie de atat de multa motivatie si substanta sa dispar din locul asta ai vazand lucrurile asa nu stiu daca v-a mai fi la fel vreodata. Nu pot spune ca am incetat o clipa sa lupt, doar ca am obosit , iar acum nu mai pot decat sa ma afund si sa astept sa se intample ceva. Perceptia mea asupra timpului si a realitatii e TOTAL distorsionata si moare incet, universul ma joaca pe degete ca un banut in masina de spalat. Suntem toti, singuri in spatiu si timp, dar eu insist, exist fara sa traiesc sau traiesc fara sa exist.
Pe cat de mult mi-a placut, cand m-am speriat de viata mea m-am panicat ingrozitor si am incercat sa fac timpul sa treaca mai repede. Am reusit, dar acum nu il mai pot opri. Ma asteptam ca el sa le rezolve pe toate, dar doar le-a estompat si le-a lasat acolo. Dar nu mai pot sa ma intorc. Poate nu vreau, poate nu trebuie ... Pamantul meu nu mai exista ... astea sunt lucruri ce se intampla o data in viata, mult prea repede. Apoi te lasa singur sa mergi mai departe. Si trebuie sa te bucuri ca s-au intamplat si ca ai supravietuit, nu sa le lasi sa te marcheze. Dar eu am fost atat de lacoma ca am stricat maneta din masina timpului si acum ma invart pe strazi gaurite lovindu-ma de fiecare colt al unei gauri negre. Pana cand creierul meu nu mai poate sa conceapa amintiri, doar flashuri incetosate de pe strazi intortocheate, zile ploioase, ascunsi pe terase, frunze fosnind, sine trosnind, paturi in geam, cate un gram ... stim toti cum era, cand nu ne saturam.
Nu poti uita trecutul, traieste cu el.
Acum eu am nevoie doar de iubire si-o saltea, si tot timpul din lume, sa ma satur de ea!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)